Prezentarea Parohiei Bălănești

Cel mai vechi lăcaş de cult din zona oraşului Horezu este Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” situată pe cursul râului Râmeşti, în satul Bălăneşti. Obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice, biserica este ctitoria marelui cărturar, mitropolitul Ştefan, originar din această localitate vâlceană.

Mitropolitul Ştefan, care a fost “copist” în mănăstirea Bistriţa, călugărit la Tismana, hirotonit ieromonah, apoi ales egumen şi mitropolit al Ţării Româneşti, în două rânduri ( mai 1648 – iulie 1653 ) şi (1655 – 1668 ), este cel care ridică şi Schitul Grămeşti din satul Pietreni – Costeşti (Vâlcea), o altă capodoperă arhitectonică de patrimoniu cultural naţional. Personalitate culturală de mare valoare, înaltul ierarh vâlcean a tipărit în vremea păstoriei sale “Îndreptarea legii“, “Pogribania preoţilor mireni şi a diaconilor”, “Mistirio” sau “Sacrament”, “Târnosniai”, “Triod” şi un “Liturghier” slavo – greco - roman, cu miniaturi, în manuscris. A adormit întru Domnul la 25 aprilie 1668, fiind îngropat în catedrala din Târgovişte.[1].

În satul Bălăneşti se află biserica parohială cu hramul Toţi Sfinţii, considerată cea mai veche din localitate. Deoarece lipseşte pisania originară, data exactă a sfinţirii bisericii nu este cunoscută cu certitudine. După tradiţia locală, construcţia ar fi fost începută în 1642 de Ştefan, viitorul mitropolitul al Ţării Româneşti, când a devenit egumen la mănăstirea Tismana. Virgil Drăghiceanu încadrează construirea biserici între anii 1658 – 1659, dar spune că s-a ridicat cu “16 ani înainte de ridicarea Grămeştilor” (corect 6 ani). I. Donat o încadrează tot în această perioadă, a domniei lui Mihnea al III - lea ( martie 1658 - noiembrie 1659 ).[2]​

Paul de Alep, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoria sa în Ţara Românească, ne lasă o informaţie interesantă despre ctitoria lui Ştefan, pe care o vizitează la 9 iulie 1657, în timpul domniei lui Constantin Şerban: “[…] în drumul nostru am trecut printr – un sat numit Râmeşti, locul de naştere a lui Ştefan, mitropolitul Ţării Româneşti, care clădeşte aici o biserică de piatră“[3]. Patriarhul Macarie şi fiul său au oficiat o liturghie în biserica de lemn, alături de ctitoria mitropolitul Ştefan. De la Râmeşti, călătorii străini şi-au continuat călătoria spre Mănăstirea Polovragi, Crasna şi apoi Tismana. 

De aici deducem că la această dată ctitoria Înalt Preasfinţitului Ştefan era în construcţie, dar că pictura şi sfiinţirea s-a făcut la 8 noiembrie 1658, aşa cum spune şi Popescu – Cilieni, după vizita arhiereilor sirieni, în primul an de domnie a lui Mihnea al III – lea (Mihail Radu).

Între timp, când anume nu se ştie, foarte probabil în timpul domniilor fanariote, biserica a fost părăsită şi lăsată ruinării, când cresc mesteceni în ea, iar la anul 1859, i s- au făcut reparaţii capitale. Este repictată şi i se face tâmpla din zid de către boierii Stănică Bălănescu, Niţă Prodescu şi alţii, cum se arată în pisania de deasupra uşilor împărăteşti de la altar: “Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor s-au fondat în zilele Domnului Matei Basarab, cu stăruinţa arhiereului Ştefan, în anul 7006 [ sic! ] de la zidirea lumii şi făcându – se pictura a doua oară, din nou cu cheltuiala domnilor boieri Stănică Bălănescu, Boier Niţă Prodescu, Ipitropul satului, Niţă Covrea din Tg. Horezu şi obştea satului în anul 1859. Iar în anul 1931 s-au reparat această sf. Biserică cu ajutorul tuturor enoriaşilor”. Pisania de la altar cuprinde următorul text: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al tuturor sfinţilor s-au zidit această tâmplă precum se vede şi s-au zugrăvit cu cheltuiala şi stăruinţa de dumnealor boieri: Stănică Bălănescu, Boier Niţă Prodescu, Epitropul Căşii Răposatului Niţă Covrea ot Târgul Horezului, fiindcă aşa au lăsat la moarte să se facă. Această Sf. Biserică s-au isprăvit la anul 1859 iunie 5. Marin Zugravul, Niţă Calfă”.

Biserica are un plan trilobat, cu abside poligonale şi cu turlă pătrată deasupra pronaosului, stil arhitectonic specific bisericilor oltene. Este o construcţie monumentală cu ziduri groase, făcute din piatră de sigă, cărămidă şi var cald, aşezată fiind pe război de stejar ce se află la adâncime fapt care îi dă stabilitate. Zidită în formă de cruce greacă, ea are absidele pentagonale şi altarul eptagonal; naosul este desparţit de pronaos printr – un perete străbătut de o uşă cu două ferestre laterale; boltirile făcute prin calote sprijinite pe pandantivi, pe semicalotele absidei. Cele două încăperi sunt acoperite cu câte o calotă sferică ce se sprijină pe masiva zidărie.

Se caracterizează prin clara compoziţie arhitectonică şi, deopotrivă, prin abundenţa decorativă constant din reliefuri cu profiluri arhitectonice şi vrejuri vegetale stucate, poleite şi parţial policromate, specifice epocii lui Matei Basarab, ca şi cele de la Clocociov, paraclisul bolniţei de la Bistriţa, sau Schitul Crasna - Gorj. În exterior, un brâu încinge lăcaşul în zona mediană. Dacă registrul inferior este neted, nedecorat, cel aflat deasupra brâului are o suită de arcaturi subliniate de ciubuce. Răsuflători de mic diametru străpung faţadele din dreptul pronaosului şi altarului. În urmă cu un deceniu, biserica a primit pe faţada de vest adaosul unei construcţii adăpost din lemn, folosită de credincioşi la sărbătorile hramului, după ce la 1859, vechea tâmplă din lemn, unde sunt reprezentaţi în pictură mitropolitul Ştefan şi Mihnea al III – lea voievod, a fost fixată pe un suport de zidărie.

A mai fost reparată de enoriaşi în anul 1931, când a fost legată în fier, şi a fost înzestrată cu un splendid jeţ arhieresc, un frumos iconostas şi admirabile strane pentru cântăreţi şi credincioşi, toate sculptate în lemn de stejar masiv, de sculptorul Ion Dumitrescu din Horezu.

Din mobilierul iniţial se păstrează icoana de lemn a hramului datată la 1658 – 1659 cu textul “Vlădica Ştefan”, icoana de crucifix şi o evanghelie datată 1682, tipărită în zilele domnului Şerban Cantacuzino, de mitropolitul Teodosie. Deosebit de interesantă este catapeteasma bisericii care prezintă influenţe baroce. La poalele crucifixului, într – un medalion este reprezentat mitropolitul Ştefan îmbrăcat în veşmântul de ceremonie, cu mitra pe cap şi textul „Ştefan mitropolit”, în stânga lui se află domnitorul Mihnea al III – lea, cu textul „Io Mihail Voivod” amândoi în poziţia de rugăciune, cu privirile spre Maica Domnului cu Pruncul. După unele opinii, catapeteasma de la Bălăneşti s-ar fi inspirat după cea de la biserica Sf. Dumitru a Mănăstirii Cașim în care sunt reprezentaţi în aceeaşi poziţie, mitropolitul Ştefan şi voievodul Matei Basarab.

Pictura originală de  secol al XVI – lea a fost descoperită în anul 2004, odată cu refacerea tencuielii exterioare. Ceea ce o deosebeşte de toate celelalte biserici din zonă este reprezentarea Morţii de pe peretele de sud, dinspre cimitir, şi nu într-o manieră stilizată, încărcată de simboluri sau sugestii care de care mai interpretabile, ci umanizată până în cele mai mici amănunte. Moartea, aşa cum e ea pictată pe bisericuţa de la Bălăneşti este întruchipată, dacă putem spune aşa, după chipul şi asemănarea unei femei subţiri ca un fir de iarbă, cu o figură schimonosită, vorbind despre durere, chinuri şi remuşcări, ducând în spate coasa, iar de jur împrejur având împrăştiate tot felul de unelte, de la drugi de fier, cuie, ciocane până la furci şi sape, toate unelte aducătoare de bunăstare, de viaţă deci, dar şi de moarte. Acest simbol pictat are menirea să le amintească oamenilor că sunt muritori şi că, în consecinţă, întreruperea trecerii prin viaţă poate interveni oricând şi din orice, de aici si acele unelte, specifice universului rural, care pot pune punct oricând vieţii. În pronaos este un mormânt despre care se spune că ar fi fost pregătit să adăpostească rămăşiţele pământeşti ale arhiereului Ştefan. Textul de pe piatra tombală  s-a şters.

În curtea bisericii, pe partea de nord, se află o cruce de piatră ( peste 20 m înălţime ) din anul 1787, având următorul text cu alfabet chirilic: „Cu vriaria Tatălui şi cu a Fiului şi cu a D[u]hului Sf[â]ntu, aminu. În hramu mai mariloru Vo[ivo]zi Mihailu şi Gavrilu şi Sf[i]nţi[i] Impăraţi Costandinu şi Elena, pomeneşte, Doamne: Costandinu, Stana, Stanciu, Mariia, Stanca, Mihăilu, Stanciu, Măriia, Nicola, Badia, Mihăilă, Opria. Mariia, Dumitra, Anghelu, Ilinca, Floria, Floria, Dumitru, Dobra. Costandinu, Ionu, Barbu, Ancuţa, Costandinu, Pătru, Eva, Dumitra, Ioana. Danilu mona[hu], Gheorghe, Stana, Pătru, Stana, Badia […]”. Pe latura din stânga este scris: „Radu, Mihăilă, Nedialia, Ion, Nicolae, Filipu; 7296 [1787] noiembrie 3. Gheorghe cruceri”.

La nord de centrul oraşului Horezu pe cursul apei Luncăveciorul dar mai la sud de satul Urşani, se află satul Bârzoteni, veche aşezare de moşneni pomenit în documentul lui Radu Mihnea din 20 noiembrie 1611 şi despre  care alte documente mai vechi spun că acolo a fost moşia lui Popa Stepcea, pe care Mihai Viteazu i-a luat-o dându-i în schimb satul Romani. Locuitorii acestui sat, moşneni de la început şi până în prezent s-au ocupat şi se ocupă cu creşterea vitelor şi pomicultura.

Din documente se poate vedea că în acest sat la răsărit, cam la jumătatea distanţei dintre el şi satul Olari, a fost construită prima biserică, în formă de corabie, cu hramul Sfinţii Îngeri de către boierii Simion şi Radu Grecu Otăşeanu, probabil din Oteşani, la anul 1821, dar care a fost zugrăvită mult mai târziu de către urmaşii lor în zilelele domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi sfiinţită şi dată cultului de către episcopul Calinic al Râmnicului la 30 mai 1861.

Cum terenul unde este construită biserica este slab,  vremea a făcut să fie  ameninţată cu degradarea,  lucru ce a determinat pe enoriaşi să-i facă reparaţii, să o lege în fier şi să o acopere cu tablă în anul 1965-1966. În momentul de faţă se prezintă bine, este deschisă cultului şi deserveşte 90 de familii din satul Bârzoteni.

Redăm mai jos pisania bisericii, scrisă deasupra uşilor la intrare:

„Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfinţilor Voievozi s-au zidit din temelie de nou această Sf. Biserică, în zilelele preînălţatului nostru domn Grigore Ghica – voievod, cu blagoslovenia prea Sfinţiei Sale părintele nostru Kir Neofit, de dumnealor şi anume; Simion Sin Mihai Vameşu, Ion Nicolae, Ciontea Vameşu, Radu Grecu şi Matei Brat ot Oteşeanu, Constantin Aniţescu, Mihăilă Sin Nicolae Covrea la leatul 1821, s-au zidit, iar acum s-au învrednicit fii dumnealor şi s-au înfrumuseţat cu zugrăvitul însă şi cu ziditul turlei, precum se vede în zilele prea înălţatului nostru domn Alex. I. Cuza , cu blagoslovenia Prea Sfinţiei sale părintelui nostru al Râmnicului Calinic; Ion şi Nicolae Ciontea Brat; Popa Stanciu, fiul lui Simion şi Mihai, Niţă Prodescu, ipitropul casei lu Niţă Covrea, cu zece galbeni ce au dat prin popa Stanciu Dumitru sin Radu Cocăzanu, Măldărescu, Constantin sin Ion sin Gheorghe Găvan, Gheorghe Ciontea şi Simion Brat.

Tot prin stăruinţa lui Nicolae Ciontea, s-au isprăvit cu zugrăvit dinceput până în sfârşit. S-au isprăvit la anul 1861 mai. Marin zugravu, Florea zugravu, Ghiţă calfă”.